dcsimg

Ghebă pucioasă ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Hypholoma fasciculare (William Hudson, 1778 ex Paul Kummer, 1871),[1] denumită în popor ghebă pucioasă,[2] este o specie saprofită de ciuperci otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota, în familia Strophariaceae și de genul Hypholoma. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord mai ales pe vreme răcoroasă, crescând pe cioturi (de asemenea aflate în descompunere) mai ales de foioase dar și de rășinoase în tufe mari (uneori formate din zeci sau chiar sute de exemplare). Această ciupercă comună și multianuală se dezvoltă din (martie) aprilie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Descriere

 src=
Bres.: H. fasciculare
  • Pălăria: are un diametru de 2-7 (9) cm, este subțire (în special spre margine), la început emisferică, aplatizând odată cu maturizarea, atunci ori cu un gurgui central foarte extins, ori cu o mică adâncitură. Ea prezintă în urma vălului parțial fragmente galben-maronii la margine. Cuticula netedă și lucioasă tinde de la un galben-sulfuric aprins până la verzui (la bătrânețe cu tonuri de maro), fiind în zona centrală mai închisă, portocaliu-ruginie.
  • Lamelele: sunt înguste, foarte dese, înalte și aderente la picior, fiind la început gălbuie, apoi ocru, devenind cu vârsta verde-oliv și la bătrânețe maro închis.
  • Sporii: sunt elipsoidali și brun-purpurii, având o mărime de 6–8 × 3–4,5 microni.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 0,3-0,7 (1) cm, este cilindric, adesea ușor curbat, fibros și fragil cu urmele unui inel fals. În tinerețe se află, între picior și pălărie, o cortină galbenă foarte fină care pe o parte rămâne lipită de marginea pălăriei, formând o membrană subțire și franjurată, pe alta lipită de picior ca un inel fals care dispare după scurt timp (rest al vălului parțial = velum partiale, vezi sus). El este de aceeași culoare cu pălăria, dar cu nuanțe mai palide. La bază are tendința să devină maroniu.
  • Carnea: este subțire, fragedă și galbenă, cu un miros nu neplăcut ușor amărui și gust amar care însă dispare după pregătire.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu mai întâi portocaliu, apoi negru, cu sulfat de fier inițial verde, mai târziu verde-negricios și cu tinctură de Guaiacum repede albastru-verzui.[5]

Confuzii

Hypholoma fasciculare poate fi confundată cu alte specii saprofite crescătoare pe lemn atrofiat ca de exemplu cu letala Galerina marginata[6] sau delicioasele Armillaria mellea,[7] Kuehneromyces mutabilis, sin. Galerina mutabilis, Pholiota mutabilis (gheba ciobanilor),[8] Flammulina velutipes (ciuperca de iarnă)[9] sau Psathyrella piluliformis.[10] Mai departe o confuzie este posibilă cu Hypholoma capnoides (comestibil),[11] Hypholoma ericaeoides (necomestibil), [12] Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium (otrăvitor),[13] Hypholoma marginatum (necomestibil),[14] Hypholoma radicosum sin. Hypholoma epixanthum (necomestibil),[15] Hypholoma ericaeoides (necomestibil), [16] sau Stropharia aurantiaca (necomestibil).[17]

Specii asemănătoare în imagini

Toxicitate

Consumarea acestei ciuperci poate provoca gastroenterite severe, tulburări de vedere și, în experimente cu șoareci, chiar paralizie (datorită conținutului de fasciculol E și F.[18] Primele simptome apar după 5-10 ore de la ingerare (diaree, greață, vărsături, proteinurie, colaps, dureri abdominale).[19] Mai departe, extractul ciupercii a arătat în laborator un efect inhibitor față trombinei.[20] Faptul, cä buretele își pierde amăria în timpul pregătirii o face astfel de periculoasă. În caz de incertitudine se recomandă de a lua o probă a ciupercii proaspete.

Decese raportate, cauzate unei insuficiențe hepatice și/sau renale s-au ivit false, fiind rezultatele unei confuzii cu Galerina marginata.[21]

 src=
Ghebă pucioasă, R. Moldova

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 186-187, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 318-319, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 353, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 186-187, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 254-255, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 86-87, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 350, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 252-253, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 355, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 84-85, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 252-253, ISBN 978-3-440-13447-4
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 84-85, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Toxinele fasciculol E și F
  19. ^ Toxicitatea 1
  20. ^ B. Doljak, M. Stegnar, U. Urleb, S. Kreft, A. Umek, M. Ciglaric, B. Strukelj, T. Popovic: „Screening for selective thrombin inhibitors in mushrooms”, în: „Blood coagulation and fibrinolysis - an international journal in haemostasis and thrombosis”, vol. 12, nr. 2 martie 2001, p. 123–128, PMID 11302474
  21. ^ Toxicitatea 2

Bibliografie

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1,4, 5 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Ghebă pucioasă: Brief Summary ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Hypholoma fasciculare (William Hudson, 1778 ex Paul Kummer, 1871), denumită în popor ghebă pucioasă, este o specie saprofită de ciuperci otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota, în familia Strophariaceae și de genul Hypholoma. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord mai ales pe vreme răcoroasă, crescând pe cioturi (de asemenea aflate în descompunere) mai ales de foioase dar și de rășinoase în tufe mari (uneori formate din zeci sau chiar sute de exemplare). Această ciupercă comună și multianuală se dezvoltă din (martie) aprilie până în noiembrie (decembrie).

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO