dcsimg

Associations

provided by BioImages, the virtual fieldguide, UK
Plant / associate
fruitbody of Macrolepiota konradii is associated with Trees

Plant / associate
fruitbody of Macrolepiota konradii is associated with Poaceae
Remarks: Other: uncertain

license
cc-by-nc-sa-3.0
copyright
BioImages
project
BioImages

123pilze.com ( German )

provided by EOL authors

Guidance for identification

license
cc-publicdomain
original
visit source
partner site
EOL authors

123pilze.de ( German )

provided by EOL authors

Guidance for identification

license
cc-publicdomain
original
visit source
partner site
EOL authors

Macrolepiota mastoidea ( Catalan; Valencian )

provided by wikipedia CA

Macrolepiota mastoidea, paraigüet o campaneta,[1] és un bolet que es caracteritza per la forma del seu barret. Aquesta és la que li dóna nom, ja que prové del grec mastos=mama i ideos=similar degut a la gran protuberància central de la seva barret que recorda el mugró.

Creix a la tardor, en grups, en els boscos de planifolis, sobre diferents tipus de sòl.[2]

Descripció

Té un píleu de 8 a 12 cm de diàmetre, de forma pla-convexa, amb un umbó prominent, els marges incurvats més o menys enrotllats cap a la cara superior; la cutícula crema-blanc o ocre, esquamosa, més densa cap al centre.[2]

Les làmines són blanquinoses, denses, lliures i amb collar.[2]

L'Estípit és cilíndric, atenuat a la part superior, una mica inflat a la base, coberta amb una esquama granulada de color groc-marró, fàcilment separable del barret.

Té una carn blanquinosa, que no canvia de color, amb una olor dèbil i un sabor lleugerament àcid, d'avellana intens, que recorda el de la Macrolepiota procera.

Sinònims i binomis obsolets

  • Agaricus mastoideus Fr., Systema mycologicum (Lundae) 1: 20 (1821)
  • Lepiota mastoidea (Fr.) P. Kumm., Führer Pilzk.: 135 (1871)
  • Lepiota rickenii Velen., Novitates Mycologicae: 47 (1939)
  • Lepiotophyllum mastoideum (Fr.) Locq., Bull. mens. Soc. linn. Lyon 11: 40 (1942)
  • Leucocoprinus mastoideus (Fr.) Singer, (1939)
  • Macrolepiota mastoidea var. rickenii (Velen.) Gminder, (2003) Index of Fungi
  • Macrolepiota rickenii (Velen.) Bellù & Lanzoni, Beiträge zur Kenntnis der Pilze Mitteleuropas 3: 196 (1987)

Galeria

Referències

  1. Cuello Subirana, Josep. Els noms dels bolets. Bellaterra: Lynx, 2007, p. 493. ISBN 978-84-96553-39-2.
  2. 2,0 2,1 2,2 Gerhardt, Ewald; Xavier Llimona, Jordi Vila. Bolets dels Països Catalans i d'Europa. Barcelona: Omega, 2000. ISBN 84-282-1121-3.

Enllaços externs

En altres projectes de Wikimedia:
Commons
Commons (Galeria)
Commons
Commons (Categoria) Modifica l'enllaç a Wikidata
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autors i editors de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia CA

Macrolepiota mastoidea: Brief Summary ( Catalan; Valencian )

provided by wikipedia CA

Macrolepiota mastoidea, paraigüet o campaneta, és un bolet que es caracteritza per la forma del seu barret. Aquesta és la que li dóna nom, ja que prové del grec mastos=mama i ideos=similar degut a la gran protuberància central de la seva barret que recorda el mugró.

Creix a la tardor, en grups, en els boscos de planifolis, sobre diferents tipus de sòl.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autors i editors de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia CA

Zitzen-Riesenschirmling ( German )

provided by wikipedia DE

Der Zitzen-Riesenschirmling (Macrolepiota mastoidea) ist eine Pilzart aus der Gattung der Riesenschirmlinge (Macrolepiota). Weitere deutsche Namen sind Spitzbuckliger Schirmling, Warzenschirmling, Warzen-Schirmpilz, Zitzen- oder Zitzenwarziger Riesenschirmpilz.

Merkmale

Ähnlich wie beim Parasol handelt es sich beim Zitzen-Riesenschirmling um eine Gruppe sehr ähnlicher, schwierig voneinander abzugrenzender Formen, deren taxonomischer Rang umstritten ist. Gemeinsam sind diesen Formen ein einfacher Ring (außer Weißstieliger Zitzen-Riesenschirmling) und gegenüber dem Parasol schmächtigere Form. Folgende Formen gehören zum Komplex um den Zitzen-Riesenschirmling.

Gedrungener Zitzen-Riesenschirmling

Der Gedrungene Zitzen-Riesenschirmling (Macrolepiota mastoidea var. mastoidea) bildet Fruchtkörper mit einem 8 bis 12, selten bis 15 Zentimeter breiten Hut. Der Hut ist jung eiförmig, später glockig, er bleibt lang konvex mit eingebogenem Rand, erst sehr spät verflacht er und zeigt einen zitzenförmigen erhabenem Buckel in der Hutmitte (sowohl der deutsche und der wissenschaftliche Namen sind von dieser Hutform abgeleitet). Die Hutfarbe ist cremeweißlich und dicht mit feinen ocker-, haselnuss- oder rötlichbraunen Schuppen bedeckt, dabei ist die Hutmitte besonders dicht mit Schüppchen bedeckt, ohne scharf abgesetzt zu sein. Der etwa 10 bis 15 Zentimeter lange, an der Basis nur wenig verdickte Stiel ist schmutzig weiß bis leicht cremefarben, manchmal unauffällig mit gleichfarbiger Natterung. Der einfache Ring ist oberseits bräunlich gefleckt. Die Form kommt in Mitteleuropa auf Wacholderheiden, Trockenrasen, Streuobst- und Waldwiesen, sowie in lichten Buchen- und Hainbuchen-Eichenwäldern vor, seltener wächst er in Hartholzauen. Die Form ist in tropischen und bis gemäßigten Gebieten verbreitet, sie wurde in Armenien, in Westsibirien, China und dem Altai, in Amerika und dem tropischen Afrika gefunden.

Schlanker Zitzen-Riesenschirmling

Die Abgrenzung dieser Form (Macrolepiota mastoidea var. rickenii) vom Gedrungenen Zitzen-Riesenschirmling ist schwierig, sie unterscheidet sich von diesem hauptsächlich durch die schlankeren Stiele. Die schlankstieligen Zitzen-Riesenschirmlinge werden je nach Autor sehr verschieden aufgefasst.

Schillernder Zitzen-Riesenschirmling

Diese Form (Macrolepiota affinis) zeigt eine fast schillernde, rotbräunliche Hutfärbung. Als einzige Art besitzt sie in den Huthautdeckschicht mit Pigment gefüllte Vakuolen.

Ockerrötlicher Zitzen-Riesenschirmling

Der Ockerrötliche Zitzen-Riesenschirmling (Macrolepiota prominens) ist eine sehr umstrittene Form. Horak nennt für diese Form 5 bis 12 (in Ausnahmefällen bis 15 Zentimeter) breite Hüte, mit ockerbrauner bis brauner Hutmitte, gegen den Hutrand mit helleren, angedrückten, kleinen Schüppchen bedeckt. Die Stiele sind 12 bis 20 Zentimeter lang und 0,5 bis 1,5 Zentimeter breit mit knollenförmiger Basis. Die Lamellenschneide ist bisweilen schwarz. Die Abgrenzung zu Macrolepiota nordica ist schwierig.

Weißstieliger Zitzen-Riesenschirmling

Diese Form (Macrolepiota nordica) steht in ihren Merkmalen zwischen dem Formenkreis um den Parasol und dem Zitzen-Riesenschirmling, da sie eine ähnliche Größe und Anordnung der Hutschuppen und einen doppelten Ring wie der Parasol zeigt, gleichzeitig aber wie der Formenkreis des Zitzenriesenschirmling einen glatten Stiel und eine zitzenförmig gebuckelte Hutmitte.

Grobscholliger Zitzen-Riesenschirmling

Diese Form (Macrolepiota mastoidea f. konradii) ist durch sehr grobschollige Hutschuppen gekennzeichnet. Meist besteht die Hutbeschuppung nur aus einer einzigen, sternförmig eingerissenen Scholle in der Hutmitte. Die Form ist dem Acker-Riesenschirmling (M. excoriata) und dem Sternschuppigen Riesenschirmling (M. rhodosperma) besonders ähnlich.[1]

Ökologie

Wie die anderen Arten der Gattung Riesenschirmlinge sind auch die Zitzen-Riesenschirmlinge saprobiontische Bodenbewohner.

Bedeutung

Die Pilze aus dem Formenkreis des Zitzen-Riesenschirmlings sind wie der Parasol beliebte Speisepilze.

Literatur

Einzelnachweise

  1. Gernot Friebes: Über die komplizierte Gruppe der Safran- und Riesenschirmlinge: Die Gattungen Chlorophyllum und Macrolepiota. In: Der Tintling. Heft 4/2013, Nr. 83. Karin Montag, 2013, ISSN 1430-595X, S. 7–27.
 src=
Bitte die Hinweise zum Pilzesammeln beachten!
 title=
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia DE

Zitzen-Riesenschirmling: Brief Summary ( German )

provided by wikipedia DE

Der Zitzen-Riesenschirmling (Macrolepiota mastoidea) ist eine Pilzart aus der Gattung der Riesenschirmlinge (Macrolepiota). Weitere deutsche Namen sind Spitzbuckliger Schirmling, Warzenschirmling, Warzen-Schirmpilz, Zitzen- oder Zitzenwarziger Riesenschirmpilz.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia DE

Macrolepiota mastoidea

provided by wikipedia EN

Macrolepiota mastoidea is a species of mushroom producing fungus in the family Agaricaceae.[1][2]

Taxonomy

It was first described by many mycologists throughout the 1800s and classified variously as Agaricus gracilentus, Agaricus mastoideus, Agaricus umbonatus with each synonym then undergoing its own extensive period of reclassification.[1] It got its current name Macrolepiota mastoidea in 1951 when classified by the German mycologist Rolf Singer.[3]

Habitat and distribution

This species is found in Europe.[4]

Edibility

This is reported to be an edible species but it is noted that it can appear similar to some toxic Chlorophyllum species so caution is recommended.[4]

References

  1. ^ a b "Species Fungorum - Macrolepiota mastoidea (Fr.) Singer, Lilloa 22: 417 (1951)". www.speciesfungorum.org. Retrieved 2022-07-29.
  2. ^ "Mycobank Database - Macrolepiota mastoidea". Mycobank Database - www.mycobank.org.
  3. ^ "Lilloa 22 (1949)". www.lillo.org.ar (in European Spanish). p. 417. Retrieved 2022-07-29.
  4. ^ a b "Macrolepiota mastoidea, Slender Parasol, identification". www.first-nature.com. Retrieved 2022-07-29.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia EN

Macrolepiota mastoidea: Brief Summary

provided by wikipedia EN

Macrolepiota mastoidea is a species of mushroom producing fungus in the family Agaricaceae.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia EN

Suippu-ukonsieni ( Finnish )

provided by wikipedia FI

Suippu-ukonsieni (Macrolepiota mastoidea) on pallomainen tai kupera ukonsienilaji. Sen lakki on vaaleanruskea ja vanhemmilla sienillä suomuinen. Jalka on suomuinen ja rusehtava. Heltat ovat valkoiset. Sieni kasvaa lehti- ja havumetsien ruohikoissa. Sieni on koko Suomessa melko harvinainen.[2]

Suippu-ukonsieni on Suomessa erittäin uhanalainen.[3]

Lähteet

  1. Taksonomian lähde: Index Fungorum Luettu 27.8.2008
  2. Phillips, R.: WSOY Suuri Sienikirja, s. 25-27. suomeksi toim. Lasse Kosonen. WSOY, 1981, suom. 1992. ISBN 951-0-17255-3.
  3. Rassi, P., Hyvärinen, E., Juslén, A. & Mannerkoski, I. (toim.): Suomen lajien uhanalaisuus – Punainen kirja 2010, s. 245. Ympäristöministeriö & Suomen ympäristökeskus, 2010. ISBN 978-952-11-3806-5. Suomen lajien uhanalaisuus – Punainen kirja 2010 sivut 181–685 (pdf).
Tämä sieniin liittyvä artikkeli on tynkä. Voit auttaa Wikipediaa laajentamalla artikkelia.
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedian tekijät ja toimittajat
original
visit source
partner site
wikipedia FI

Suippu-ukonsieni: Brief Summary ( Finnish )

provided by wikipedia FI

Suippu-ukonsieni (Macrolepiota mastoidea) on pallomainen tai kupera ukonsienilaji. Sen lakki on vaaleanruskea ja vanhemmilla sienillä suomuinen. Jalka on suomuinen ja rusehtava. Heltat ovat valkoiset. Sieni kasvaa lehti- ja havumetsien ruohikoissa. Sieni on koko Suomessa melko harvinainen.

Suippu-ukonsieni on Suomessa erittäin uhanalainen.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedian tekijät ja toimittajat
original
visit source
partner site
wikipedia FI

Macrolepiota mastoidea ( French )

provided by wikipedia FR

Lépiote mammelonnée

Macrolepiota mastoidea, la Lépiote mammelonnée[1], est une espèce de champignons de la famille des Agaricaceae (règne des Fungi).

Notes et références

  1. Briant Céline, Macrolepiota mastoidea, Univ-lehavre.fr

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Auteurs et éditeurs de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia FR

Macrolepiota mastoidea: Brief Summary ( French )

provided by wikipedia FR

Lépiote mammelonnée

Macrolepiota mastoidea, la Lépiote mammelonnée, est une espèce de champignons de la famille des Agaricaceae (règne des Fungi).

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Auteurs et éditeurs de Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia FR

Macrolepiota mastoidea ( Italian )

provided by wikipedia IT
Caratteristiche morfologiche
Macrolepiota mastoidea Cappello umbonato-acuto disegno.png
Cappello umbonato-acuto Gills icon.png
Imenio lamelle Free gills icon2.svg
Lamelle libere White spore print icon.png
Sporata bianca Ring stipe icon.png
Velo anello Immutabile icona.png
Carne immutabile Saprotrophic ecology icon.png
Saprofita Cookedonly.svg
Commestibile dopo cottura

Macrolepiota mastoidea (Fr.) Singer, Lilloa 22: 417 (1951) [1949]

Macrolepiota mastoidea è una "mazza di tamburo" abbastanza simile al Macrolepiota procera, anche se si differenzia da quest'ultima per le dimensioni mediamente più ridotte e per via dell'umbone aguzzo sul cappello che gli conferisce la forma di una "mammella" (vedi fotografie).
È molto ricercata per il suo sapore buono di nocciole e non richiede una cottura prolungata, a differenza della M. procera che è tossica da cruda.

Descrizione della specie

Cappello

8-12 cm di diametro, subgloboso, piano-convesso, con umbone acuto, margine involuto; cuticola bianca od ocra-crema, dissociata in finissime squamette, più addensate verso il centro.

Lamelle

 src=
M. mastoidea

Fitte, alte, distanti dal gambo; bianche e poi crema-roseo.

Gambo

Cilindrico, attenuato in alto, leggermente rigonfio alla base, rivestito di squamette granulose di color giallo-bruno, facilmente staccabile dal cappello.

Carne

Biancastra o bianca, immutabile.

Spore

Bianche in massa, ellittiche, binucleate.

Habitat

Cresce in autunno, a gruppi nei boschi misti.

Commestibilità

Ottima. Deve essere cotta perché da cruda può essere tossica.

 src=
Foto di M. mastoidea con umbone ben visibile

Etimologia

Dal greco mastos = mammella e ideos = simile, per il grosso umbone centrale del suo cappello che ricorda il capezzolo.

Sinonimi e binomi obsoleti

  • Agaricus mastoideus Fr., Systema mycologicum (Lundae) 1: 20 (1821)
  • Lepiota mastoidea (Fr.) P. Kumm., Führer Pilzk.: 135 (1871)
  • Lepiota rickenii Velen., Novitates Mycologicae: 47 (1939)
  • Lepiotophyllum mastoideum (Fr.) Locq., Bull. mens. Soc. linn. Lyon 11: 40 (1942)
  • Leucocoprinus mastoideus (Fr.) Singer, (1939)
  • Macrolepiota mastoidea var. rickenii (Velen.) Gminder, (2003) Recent record: see Index of Fungi
  • Macrolepiota rickenii (Velen.) Bellù & Lanzoni, Beiträge zur Kenntnis der Pilze Mitteleuropas 3: 196 (1987)

 title=
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autori e redattori di Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia IT

Macrolepiota mastoidea: Brief Summary ( Italian )

provided by wikipedia IT

Macrolepiota mastoidea (Fr.) Singer, Lilloa 22: 417 (1951) [1949]

Macrolepiota mastoidea è una "mazza di tamburo" abbastanza simile al Macrolepiota procera, anche se si differenzia da quest'ultima per le dimensioni mediamente più ridotte e per via dell'umbone aguzzo sul cappello che gli conferisce la forma di una "mammella" (vedi fotografie).
È molto ricercata per il suo sapore buono di nocciole e non richiede una cottura prolungata, a differenza della M. procera che è tossica da cruda.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autori e redattori di Wikipedia
original
visit source
partner site
wikipedia IT

Paugurainā dižsardzene ( Latvian )

provided by wikipedia LV

Paugurainā dižsardzene, agrāk paugurainā saulsardzene (Macrolepiota mastoidea, agrāk Lepiota umbonata u.c., pavisam Index Fungorum kopā ar varietātēm uzrāda 55 reģistrētus latīniskus šīs sugas nosaukumus)[1] ir Latvijā reta atmateņu dzimtas sēne, kuras augļķermeņi ir ēdami.

Sēnes apraksts

 src=
Paugurainās dižsardzenes cepurīte izskatās gaišāka kā citām Latvijas dižsardzenēm
 src=
Izaugušas sēnes lapiņas
 src=
Sugas raksturīga pazīme starp dižsardzenēm ir parasti sīkās, graudiņiem līdzīgās zvīņas
  • Cepurīte: krāsa sākumā balta ar brūnganu vidu, vēlāk ar blāvi brūnganās zvīņās vai pat graudiņos saplaisājušu virsmiziņu un baltām malām, reizēm baltām zvīņām un ar retiem graudiņiem,[2] vidū gluds, sarkanbrūns paugurs, parasti ar bārkstainu maliņu. Forma sākumā olveida līdz zvanveida, vēlāk plakani līdz ieliekti izplesta. Platums līdz 15 cm. Vecumā malās sausā laikā ieplaisājusi. Mīkstums balts, plāns, griezumu vietās krāsu nemaina, ar vāju riekstu smaržu un garšu.
  • Lapiņas: baltas, brīvas, ciešas, dažāda garuma, mīkstas, ar līdzenām malām, tuvu kātiņam saaugušas dižsardzenēm raksturīgajā gredzenveidā jeb apkaklītē.
  • Kātiņš: bālgans, tievs, ar sīkām brūnganām zvīņām, cilindrisks, pie pamata ar nelielu bumbuļveida paresninājumu, dobs. Garums līdz 15 cm, resnums 0,3—1 cm. Uz kātiņa augšdaļā kustīgs, vecumā izzūdošs augšpusē balts, lejaspusē brūngans, šaurs ādains gredzens.
  • Sporas: elipsoīdas, bezkrāsainas, gludas, masā baltas, ar lielu dīgšanas atveri un vienu vai vairākiem eļļas pilieniem katrā sporā, 12—16/8—10 µm.[3]
  • Bazīdijas: četrsporu, vālesveida, 35—40/8—10 µm, sterigmu garums 3,5—4 µm.
  • Heilocistīdas: bezkrāsainas, plānsienu, 30—40/12—15 µm.

Augšanas apstākļi

Humusa un nedzīvās zemsedzes saprofīte. Aug pa vienai un grupās no augusta līdz septembrim mitrās pļavās, ganībās un mežmalās, arī piejūras augsnēs.

Barības vērtība

Ēdama bez iepriekšējas novārīšanas.

Līdzīgās sugas

Jaunībā var līdzināties nāvīgi indīgajai baltajai mušmirei. Visas mušmires atšķiras no dižsardzenēm ar to, ka viņām uz cepurītes nav saplaisājušu tumšu zvīņu, var būt tikai baltas pārslas — plīvura atliekas, un mušmirēm kātiņa pamatne ietverta makstī, kādas dižsardzenēm nav. Bez tam, baltajai mušmirei ir nepatīkama smaka. Tāpat bez zvīņām ir atmatenes. No šīm ģintīm dižsardzenes atšķiras arī ar to, ka viņu gredzens uz kātiņa ir pārbīdāms. No dižsardzenēm lielākā līdzība ir ar ēdamo sēnalaino dižsardzeni, kuras kātiņš gluds bez zvīņām un cepurīte ar platākām zvīņām. Vienīgā uzturā neieteicamā Latvijā atrodamā šīs ģints suga — dārza dižsardzene — sastopama galvenokārt siltumnīcās un jaunībā ir ar brūnu cepurīti, vecumā tās cepurītē arī daudz vairāk brūnās krāsas lielāko zvīņu dēļ un tās mīkstums uz vecumu arī nobrūnē, lapiņām kļūstot sarkanbrūnām, kamēr paugurainajai dižsardzenei tās paliek baltas.

Skatīt arī

Atsauces

  1. Species Fungorum - sinonīmi
  2. Sēnes.lv: Paugurainā dižsardzene
  3. V.Lūkins, “Mušmires un atmatenes”, Avots, 1981., 67. lpp.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori un redaktori
original
visit source
partner site
wikipedia LV

Paugurainā dižsardzene: Brief Summary ( Latvian )

provided by wikipedia LV

Paugurainā dižsardzene, agrāk paugurainā saulsardzene (Macrolepiota mastoidea, agrāk Lepiota umbonata u.c., pavisam Index Fungorum kopā ar varietātēm uzrāda 55 reģistrētus latīniskus šīs sugas nosaukumus) ir Latvijā reta atmateņu dzimtas sēne, kuras augļķermeņi ir ēdami.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori un redaktori
original
visit source
partner site
wikipedia LV

Macrolepiota konradii ( Pms )

provided by wikipedia PMS
Drapò piemontèis.png Vos an lenga piemontèisa Për amprende a dovré 'l sistema dle parlà locaj ch'a varda sì.

Com la Macrolepiota excoriata, ma a l'ha ël capel motobin chërpà a steila e la gamba slansà, finment marcà.

Ambient

A chërs ant le bordure dij bòsch ëd latifeuje e dij bòsch mës-cià.

Comestibilità

WHMIS Class D-1.svg A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Comestìbil.

Arferiment bibliogràfich për chi a veul fé dj'arserche pì ancreuse

Macrolepiota konradii (Huijsman ex P.D. Orton) Moser

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia PMS

Macrolepiota konradii: Brief Summary ( Pms )

provided by wikipedia PMS

Com la Macrolepiota excoriata, ma a l'ha ël capel motobin chërpà a steila e la gamba slansà, finment marcà.

Ambient

A chërs ant le bordure dij bòsch ëd latifeuje e dij bòsch mës-cià.

Comestibilità

WHMIS Class D-1.svg A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Comestìbil.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia PMS

Macrolepiota mastoidea ( Pms )

provided by wikipedia PMS
Drapò piemontèis.png Vos an lenga piemontèisa Për amprende a dovré 'l sistema dle parlà locaj ch'a varda sì.

Capel fin a 12 cm., con na pupa evidenta, bes òcra ciàir, finment scajos. Lamele ciàire. Gamba àuta fin a 18 cm. e larga fin a 1(1,5) cm., bes, con dle striadure dël midem color. Anel complicà.

Ambient

A chërs ant le bordure, ant ij bòsch ciàir.

Comestibilità

WHMIS Class D-1.svg A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Comestìbil.

Arferiment bibliogràfich për chi a veul fé dj'arserche pì ancreuse

  • Macrolepiota mastoidea (Fr. : Fr.) Singer
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia PMS

Macrolepiota mastoidea: Brief Summary ( Pms )

provided by wikipedia PMS

Capel fin a 12 cm., con na pupa evidenta, bes òcra ciàir, finment scajos. Lamele ciàire. Gamba àuta fin a 18 cm. e larga fin a 1(1,5) cm., bes, con dle striadure dël midem color. Anel complicà.

Ambient

A chërs ant le bordure, ant ij bòsch ciàir.

Comestibilità

WHMIS Class D-1.svg A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
Comestìbil.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia PMS

Czubajka sutkowata ( Polish )

provided by wikipedia POL
 src=
Kapelusz
 src=
Blaszki

Czubajka sutkowata (Macrolepiota mastoidea (Fr.) Singer) – gatunek grzybów należący do rodziny pieczarkowatych (Agaricaceae)[1].

Systematyka i nazewnictwo

Pozycja w klasyfikacji: Macrolepiota, Agaricaceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi (według Index Fungorum)[1].

Po raz pierwszy takson ten zdiagnozował w 1821 r. Elias Fries nadając mu nazwę Agaricus mastoideus. Obecną, uznaną przez Index Fungorum nazwę nadał mu w roku 1951 Rolf Singer, przenosząc go do rodzaju Macrolepiota[1]. Ma 22 synonimy łacińskie. Niektóre z nich[2]:

  • Agaricus mastoideus Fr. 1821
  • Agaricus umbonatus Schumach. 1803
  • Lepiota excoriata subsp. mastoidea (Fr.) Quél.1888
  • Lepiota mastoidea (Fr.) P. Kumm. 1871
  • Lepiota mastoidea (Fr.) P. Kumm. var. mastoidea 1871
  • Lepiota pitereka Grgur. 1997
  • Lepiota rickenii Velen. 1939
  • Lepiota umbonata Cleland 1931
  • Lepiota umbonata (Schumach.) J. Schröt.
  • Lepiotophyllum mastoideum (Fr.) Locq. 1942
  • Leucocoprinus mastoideus (Fr.) Singer 1939
  • Macrolepiota mastoidea var. rickenii (Velen.) Gminder 2003
  • Macrolepiota rickenii (Velen.) Bellù & Lanzoni 1987

Nazwę polską podał Władysław Wojewoda w 1998 r. W polskim piśmiennictwie mykologicznym gatunek ten opisywany był też jako czubajka właściwa, czubajka wysmukła, stroszka wysmukła, kożuszek[3]. W niektórych atlasach grzybów jest opisywany jako czubajka beżowa[4].

Morfologia

Kapelusz

Średnicy od 5 do 12 cm, młody – jajowaty, później wypukły do rozpostartego, jasnobrązowy, jasnomięsnoochrowy, skórka początkowo gwiaździście popękana, u dojrzałych owocników pozostaje taka tylko pośrodku, gdzie jest także ciemniejsza, w innych miejscach delikatnie gęsto, promieniście i ziarnisto łuseczkowata, przy czym między łuseczkami prześwituje bledsze tło[5].

Blaszki

Przy trzonie wolne, białe[5].

Trzon

Wysokości od 10 do 15 cm, średnicy od 0,8 do 1,5 cm, cylindryczny, z bulwiastą podstawą (do 2,5 cm), daje się wyłamać, gładki lub lekko pasemkowaty, łykowaty, rurkowaty, koloru jasnego, brązowawego drewna. Posiada wyraźny podwójny, dający się przesuwać pierścień[4].

Miąższ

Białawy, smak lekko orzechowy.

Wysyp zarodników

Biały. Zarodniki o rozmiarach 13-16(18) × 7-9,5(11) µm[5].

Występowanie i siedlisko

Występuje tylko w Europie[6]. W Polsce występuje na obszarze całego kraju, jest dość rzadka[3], nie znajduje się jednak na liście gatunków zagrożonych.

Owocniki wytwarza od sierpnia do listopada w prześwietlonych lasach liściastych i iglastych, na ich skraju, przy leśnych drogach. Miejscami jest dość pospolita[5].

Znaczenie

Saprotrof[3]. Grzyb jadalny, nadający się do panierowania i smażenia[5].

Gatunki podobne

Przypisy

  1. a b c Index Fungorum (ang.). [dostęp 2015-11-04].
  2. Species Fungorum (ang.). [dostęp 2013-09-20].
  3. a b c Władysław Wojewoda: Checklist of Polish Larger Basidiomycetes. Krytyczna lista wielkoowocnikowych grzybów podstawkowych Polski. Kraków: W. Szafer Institute of Botany, Polish Academy of Sciences, 2003. ISBN 83-89648-09-1.
  4. a b Pavol Škubla: Wielki atlas grzybów. Poznań: Elipsa, 2007. ISBN 978-83-245-9550-1.
  5. a b c d e Ewald Gerhardt: Grzyby – wielki ilustrowany przewodnik. s. 34. ISBN 83-7404-513-2.
  6. Discover Life Maps. [dostęp 2015-06-22].
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
original
visit source
partner site
wikipedia POL

Czubajka sutkowata: Brief Summary ( Polish )

provided by wikipedia POL
 src= Kapelusz  src= Blaszki

Czubajka sutkowata (Macrolepiota mastoidea (Fr.) Singer) – gatunek grzybów należący do rodziny pieczarkowatych (Agaricaceae).

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
original
visit source
partner site
wikipedia POL

Nană de pădure ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Macrolepiota mastoidea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Rolf Singer, 1951) sin. Lepiota mastoidea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871),[1] denumită în popor nană de pădure,[2] este o specie de ciuperci comestibile saprofite din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Macrolepiota. Ea poate fi găsită în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol uscat, sărac în proprietăți nutritive în păduri de foioase luminoase și luminișuri sub carpeni, fagi și stejari, dar de asemenea în locuri ierboase, prin pajiști de ienupăr și livezi, crescând solitar, în cercuri sau grupuri mici, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]


Descriere

 src=
Bres.: L. mastoidea

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]

  • Pălăria: Ea are un diametru de 8-12 (15) cm, este inițial ovoidală, aproape rotundă, apoi în formă de clopot. Forma convexă cu marginea răsucită spre interior îi rămâne pentru mult timp, până ce ciuperca se aplatizează cu marginea puțin lânoasă și prezintă o cocoașă mare și ascuțită, cu un aspect de sfârc în centru. Acolo cuticula este netedă, în rest presărată cu solzișori mici, neregulați, brun-ocracei (cauzat vălului parțial) care ulterior devin roșu-bruni pe fund mai deschis albicios până crem.
  • Lamelele: Ele sunt aglomerate, înghesuite, bulboase, moi și libere, la maturitate rotunjite spre margine. Coloritul este inițial alb, devenind cu maturitatea crem-rozaliu.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidali și au o mărime de 13-14 x 7,4-8 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: El dezvoltă o lungime de 12-16, având un diametru de maximal 1,5 cm, este de un alb murdar până la crem, cilindric, puțin subțiat în partea superioară, fibros și dur, la început plin, apoi gol în interior, fiind acoperit cu numeroși solzi mici, viperini de aceeași culoare și sfârșind într-un bulb nu foarte accentuat solzos. Înapoi rămâne la fructele mature o manșetă simplă, completă, în formă de pâlnie, clar liberă și mobilă la tije precum neatârnată în jos, pe de sus albă, dedesubt de un maro deschis.
  • Carnea: Ea este fragedă și ceva moale în pălărie, în picior fibroasă și tare, fiind de culoare albă care nu se schimbă la aer. Carnea are un miros de nuci, după unii chiar de marțipan precum un gust plăcut și dulceag.[3][4]

Confuzii

Există mai mulți bureți comestibili, dar de asemenea otrăvitori, din genul Macrolepiota sau Lepiota, care pot fi confundați cu nana de pădure, în special în tinerețe. Ciupercile toxice aparțin cu toate soiului Lepiota și sunt, plin dezvoltate, mai mici. Exemple: Lepiota aspera sin. acutesquamosa (otrăvitor),[6] Lepiota clypeolaria (otrăvitor),[7] Lepiota cristata (otrăvitor),[7] Lepiota felina (otrăvitor), Lepiota helveola(otrăvitor),[8] Lepiota ignivolvata (comestibil),[9] Lepiota haematosperma sin. Leucocoprinus Badhamii (comestibil),[10] Lepiota naucina (comestibil),[11] Macrolepiota affinis (comestibil),[12] Macrolepiota excoriata (comestibil),[13] Macrolepiota gracilenta (comestibil),[14] Macrolepiota olivascens (comestibil),[15] Macrolepiota permixta (comestibil),[16] Macrolepiota procera (comestibil),[17] Macrolepiota puellaris (comestibil),[18] Macrolepiota rhacodes sin. Chlorophyllum rachodes (comestibil)[19] sau Macrolepiota umbonata (comestibil).[20]

Specii asemănătoare

Valorificare

Nana pădurii este, ingerată în stadiu tânăr, o ciupercă, foarte gustoasă care poate fi preparată, conservată sau uscată ca ruda ei apropiată, parasolul.

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 284-285, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 138-141, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 130-131, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 134-135, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 28-29, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 136-137, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 32-33, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 26-27, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 126-128, ISBN 3-426-00312-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 132-133, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 128-129, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 30-31, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1, 3,4 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Nană de pădure: Brief Summary ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Macrolepiota mastoidea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Rolf Singer, 1951) sin. Lepiota mastoidea (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871), denumită în popor nană de pădure, este o specie de ciuperci comestibile saprofite din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Macrolepiota. Ea poate fi găsită în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol uscat, sărac în proprietăți nutritive în păduri de foioase luminoase și luminișuri sub carpeni, fagi și stejari, dar de asemenea în locuri ierboase, prin pajiști de ienupăr și livezi, crescând solitar, în cercuri sau grupuri mici, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).


license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Macrolepiota gracilenta ( Szl )

provided by wikipedia SZL

Macrolepiota gracilenta je grzib[6], co go nojprzōd ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz, a terŏźnõ nazwã doł mu Wasser 1978. Macrolepiota gracilenta nŏleży do zorty Macrolepiota i familije Agaricaceae.[7][8] Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.[7]

Przipisy

  1. Locq. (1943), In: Bull. Soc. linn. Lyon 12:95
  2. Rick (1937), In: Lilloa 1:318
  3. CABI databases. [dostymp 24 stycznia 2013].
  4. Quél. (1872), In: Mém. Soc. Émul. Montbéliard, Sér. 2 5:71
  5. Krombh. (1836), In: Naturgetr. Abbild. Beschr. Schwämme (Prague) 4:8
  6. Wasser (1978), In: Ukr. bot. Zh. 35(5):516
  7. 7,0 7,1 Bisby F.A., Roskov Y.R., Orrell T.M., Nicolson D., Paglinawan L.E., Bailly N., Kirk P.M., Bourgoin T., Baillargeon G., Ouvrard D. (red.): Species 2000 & ITIS Catalogue of Life: 2019 Annual Checklist.. Species 2000: Naturalis, Leiden, the Netherlands., 2019. [dostymp 24 września 2012].
  8. Species Fungorum. Kirk P.M., 2010-11-23
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia SZL

Macrolepiota gracilenta: Brief Summary ( Szl )

provided by wikipedia SZL

Macrolepiota gracilenta je grzib, co go nojprzōd ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz, a terŏźnõ nazwã doł mu Wasser 1978. Macrolepiota gracilenta nŏleży do zorty Macrolepiota i familije Agaricaceae. Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia SZL

Macrolepiota konradii ( Szl )

provided by wikipedia SZL

Macrolepiota konradii je grzib[5], co go nojprzōd ôpisoł Huijsman ex P.D. Orton, a terŏźnõ nazwã doł mu Meinhard (Michael) Moser 1967. Macrolepiota konradii nŏleży do zorty Macrolepiota i familije Agaricaceae.[6][7] Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.[6]

Przipisy

  1. Gminder (2003), In: Die Großpilze Baden-Württembergs, 4. Ständerpilze: Blätterpilze II (Stuttgart):467 pp.
  2. P.D. Orton (1960), In: Trans. Br. mycol. Soc. 43(2):283
  3. Huijsman (1943), In: Medded. Nedl. Mycol. Ver. 28:18
  4. sensu Rea (1922), Cooke; fide Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005) CABI databases. [dostymp 24 stycznia 2013].
  5. Gams (1967), In: Kl. Krypt.-Fl., Edn 3 (Stuttgart) 2b/2:185
  6. 6,0 6,1 Bisby F.A., Roskov Y.R., Orrell T.M., Nicolson D., Paglinawan L.E., Bailly N., Kirk P.M., Bourgoin T., Baillargeon G., Ouvrard D. (red.): Species 2000 & ITIS Catalogue of Life: 2019 Annual Checklist.. Species 2000: Naturalis, Leiden, the Netherlands., 2019. [dostymp 24 września 2012].
  7. Species Fungorum. Kirk P.M., 2010-11-23
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia SZL

Macrolepiota konradii: Brief Summary ( Szl )

provided by wikipedia SZL

Macrolepiota konradii je grzib, co go nojprzōd ôpisoł Huijsman ex P.D. Orton, a terŏźnõ nazwã doł mu Meinhard (Michael) Moser 1967. Macrolepiota konradii nŏleży do zorty Macrolepiota i familije Agaricaceae. Żŏdne podgatōnki niy sōm wymianowane we Catalogue of Life.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia authors and editors
original
visit source
partner site
wikipedia SZL

Гриб-зонтик сосцевидный ( Russian )

provided by wikipedia русскую Википедию
Латинское название Macrolepiota mastoidea (Fr.) Singer, 1951 Синонимы:
  • Agaricus mastoideus Fr., 1821 basionym
  • Lepiota mastoidea (Fr.) P.Kumm., 1871
  • Lepiota excoriata subsp. mastoidea (Fr.) Quél., 1888
  • Leucocoprinus mastoideus (Fr.) Singer, 1939
  • Lepiotophyllum mastoideum (Fr.) Locq., 1942
  • Lepiota rickenii Velen., 1939
  • Macrolepiota rickenii (Velen.) Bellù & Lanzoni, 1937

wikispecies:
Систематика
на Викивидах

commons:
Изображения
на Викискладе

NCBI 201232

Гриб-зо́нтик сосцеви́дный (лат. Macrolepiota mastoidea) — съедобный гриб семейства шампиньоновых.

Описание

Шляпка диаметром 7—12 см, тонкомясистая, вначале колокольчатая, затем от ширококонической до полураспростёртой, зонтиковидной, в центре — крупный, хорошо выраженный заострённый бугорок. Край тонкий, подвёрнутый, позже часто волнистый. Кожица беловатая, в центре более тёмная, с возрастом растрескивается и образует светло-коричневые чешуйки, покрыта зерновидными хлопьями светло-охристого цвета, более редкими к краю.

Мякоть шляпки плотная и мягкая, чисто-белая, на срезе не изменяется, с приятным запахом и мягким ореховым вкусом.

Ножка высотой 7—16 см, диаметром 0,3—0,6 см, очень стройная, с небольшим клубневидным утолщением в основании, иногда слабо изогнутая, полая. Поверхность ножки коричневато-белая, покрыта мелкими желтоватыми или коричневатыми чешуйками.

Пластинки свободные, белые, затем становятся кремовые, густые, очень мягкие, с ровным краем.

Остатки покрывала: кольцо на ножке расположено сначала высоко, простое, сверху беловатое, снизу светло-коричневое, широкое, слегка бахромчатое, подвижное; вольва отсутствует.

Споровый порошок белый.

Микроскопические признаки

Споры бесцветные, гладкие, эллипсоидные, 12—16×8—9,5 мкм, псевдоамилоидные, метахроматичные, с порой прорастания, содержат одну или несколько флуоресцирующих капель.

Трама пластинок правильная.

Базидии булавовидные, четырёхспоровые, 35—40×8—10 мкм, стеригмы длиной 3,5—4 мкм.

Хейлоцистиды бутыльчатые или веретеновидные, тонкостенные, бесцветные, 30—40×12—15 мкм.

Цветовые химические реакции:

реакция пластинок с α-нафтолом — отрицательная; мякоти с анилином — отрицательная; с феноланилином мякоть даёт пурпурно-красную, затем коричневую окраску, с лактофенолом — коричневую.

Экология и распространение

Растёт на почве на лесных полянах, опушках, лугах и других открытых травянистых местах, чаще в дубовых, буковых и сосновых лесах. Вырастает отдельными экземплярами или группами. Распространён в Европе от Британских островов до России (кроме Франции и Скандинавского полуострова), Азии (ЗакавказьеАрмения, Восточная Сибирь, Приморский край), Северной Америке (США, Мексика), Южной Америке (Бразилия), Австралии и Северной Африке (Алжир, Марокко).

Сезон: август — октябрь.

Сходные виды

Съедобные:

Литература

  • Вассер С. П. Флора грибов Украины. Агариковые грибы / отв. ред. И. А. Дудка. — К.: «Наукова думка», 1980. — С. 53, 304.
  • Грибы: Справочник / Пер. с итал. Ф. Двин. — М.: «Астрель», «АСТ», 2001. — С. 69. — ISBN 5-17-009961-4.
  • Уду Ж. Грибы. Энциклопедия = Le grand livre des Champignons / пер. с фр. — М.: «Астрель», «АСТ», 2003. — С. 103. — ISBN 5-271-05827-1.

Ссылки

Примечания

 title=
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Авторы и редакторы Википедии

Гриб-зонтик сосцевидный: Brief Summary ( Russian )

provided by wikipedia русскую Википедию

Гриб-зо́нтик сосцеви́дный (лат. Macrolepiota mastoidea) — съедобный гриб семейства шампиньоновых.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Авторы и редакторы Википедии