Migrant breeder?, regular passage visitor and winter visitor.
Les especies d'aves con nome común en llingua asturiana márquense como NOA. En casu contrariu, conséñase'l nome científicu o de la SEO.
Sylvia añada ye'l nome científicu usáu en zooloxía pa referise a la comúnmente llamada papuda sahariana, tamién nomada como papuda desértica, siendo esta una pequeña especie d'ave del xéneru Sylvia dientro de la familia Sylviidae.[2][1]
Trátase d'un páxaru insectívoru de pequeñu tamañu qu'habita y cría n'espacios semidesérticos y otres zones de climes grebos. Presenta un discretu plumaxe en tonu pardu, igual pa machos y femes, y los sos güeyos son de color mariellu.[3]
La papuda sahariana distribuyir a lo llargo del norte d'África, pol Desiertu del Sáḥara, y Asia central, migrando pel hibiernu a la India y Arabia.
Tamién constitúi una especie raro y accidental en países como España,[4] según nel Reinu Xuníu.
.
Esta páxina forma parte del wikiproyeutu Aves, un esfuerciu collaborativu col fin d'ameyorar y organizar tolos conteníos rellacionaos con esti tema. Visita la páxina d'alderique del proyeutu pa collaborar y facer entrugues o suxerencies. Les especies d'aves con nome común en llingua asturiana márquense como NOA. En casu contrariu, conséñase'l nome científicu o de la SEO. Sylvia añada ye'l nome científicu usáu en zooloxía pa referise a la comúnmente llamada papuda sahariana, tamién nomada como papuda desértica, siendo esta una pequeña especie d'ave del xéneru Sylvia dientro de la familia Sylviidae.
Trátase d'un páxaru insectívoru de pequeñu tamañu qu'habita y cría n'espacios semidesérticos y otres zones de climes grebos. Presenta un discretu plumaxe en tonu pardu, igual pa machos y femes, y los sos güeyos son de color mariellu.
La tallareta pàl·lida[1] (Sylvia nana) és un ocell de la família dels sílvids (Sylviidae).
De color gris-arenós, els adults fan uns 11 a 12 centímetres. Crien als deserts i zones àrides des del Mar Caspi i d'Aral, cap a l'est, pel Turquestan, nord-est d'Iran, i oest de l'Afganistan, fins a l'oest de la Xina i sud de Mongòlia. L'hivern es desplacen cap al sud, des del nord-est d'Àfrica fins al nord-oest de Pakistan. Sovint considerada conespecífica amb la tallareta pàl·lida africana (Sylvia deserti).
La tallareta pàl·lida (Sylvia nana) és un ocell de la família dels sílvids (Sylviidae).
De color gris-arenós, els adults fan uns 11 a 12 centímetres. Crien als deserts i zones àrides des del Mar Caspi i d'Aral, cap a l'est, pel Turquestan, nord-est d'Iran, i oest de l'Afganistan, fins a l'oest de la Xina i sud de Mongòlia. L'hivern es desplacen cap al sud, des del nord-est d'Àfrica fins al nord-oest de Pakistan. Sovint considerada conespecífica amb la tallareta pàl·lida africana (Sylvia deserti).
Aderyn a rhywogaeth o adar yw Telor y diffeithwch (sy'n enw gwrywaidd; enw lluosog: telorion y diffeithwch) a adnabyddir hefyd gyda'i enw gwyddonol Sylvia nana; yr enw Saesneg arno yw Desert whitethroat. Mae'n perthyn i deulu'r Teloriaid (yr Hen Fyd) (Lladin: Sylviidae) sydd yn urdd y Passeriformes.[1]
Talfyrir yr enw Lladin yn aml yn S. nana, sef enw'r rhywogaeth.[2] Mae'r rhywogaeth hon i'w chanfod yn Asia.
Mae'r telor y diffeithwch yn perthyn i deulu'r Teloriaid (yr Hen Fyd) (Lladin: Sylviidae). Dyma rai o aelodau eraill y teulu:
Rhestr Wicidata:
rhywogaeth enw tacson delwedd Crombec aelwyn Sylvietta leucophrys Crombec pigfyr Somalia Sylvietta philippae Crombec torfelyn Sylvietta denti Crombec y gogledd Sylvietta brachyura Preblyn coed adeinwinau Stachyris erythroptera.jpg)
.jpg)
_(2).jpg)
Aderyn a rhywogaeth o adar yw Telor y diffeithwch (sy'n enw gwrywaidd; enw lluosog: telorion y diffeithwch) a adnabyddir hefyd gyda'i enw gwyddonol Sylvia nana; yr enw Saesneg arno yw Desert whitethroat. Mae'n perthyn i deulu'r Teloriaid (yr Hen Fyd) (Lladin: Sylviidae) sydd yn urdd y Passeriformes.
Talfyrir yr enw Lladin yn aml yn S. nana, sef enw'r rhywogaeth. Mae'r rhywogaeth hon i'w chanfod yn Asia.
Pěnice malá (Sylvia nana) je malý druh pěvce z čeledi pěnicovitých (Sylviidae). Hnízdí v suchých oblastech střední a západní Asie a nejvýchodnějších částech Evropy. Zimuje v jihozápadní Asii. Občas se zatoulá i do střední a západní Evropy. V listopadu 2013 byla poprvé pozorována také v České republice na Tovačovských rybnících. [2]
Jedná se o druhou nejmenší pěnici na světě (po pěnici pouštní). Měří pouze 11,5 až 12,5 centimetrů. Je podobná naší pěnici pokřovní, ale na rozdíl od ní je světle hnědá a má rezavý ocas s bílými krajními rýdovacími pery. [3] Jsou to hmyzožravci. Hnízda si staví na malých keřích. Kladou 4 až 6 vajec.
V tomto článku byl použit překlad textu z článku Asian Desert Warbler na anglické Wikipedii.
Pěnice malá (Sylvia nana) je malý druh pěvce z čeledi pěnicovitých (Sylviidae). Hnízdí v suchých oblastech střední a západní Asie a nejvýchodnějších částech Evropy. Zimuje v jihozápadní Asii. Občas se zatoulá i do střední a západní Evropy. V listopadu 2013 byla poprvé pozorována také v České republice na Tovačovských rybnících.
La Dezertsilvioj estas specioj de birdoj de la familio de Silviedoj kaj de ties plej tipa genro nome Sylvia aŭ silvioj, kiuj estas grizecaj aŭ grizecbrunaj insektovoruloj. Tiu grupo konsistas el du distingaj formoj. Tiu estis iam traktataj kiel subspecio, sed nun ricevas specifan statuson. Ili estas ankoraŭ iliaj plej proksimaj vivantaj parencoj unu de la alia kaj ties rilato al la aliaj tipaj silvioj ne estas klara. Ili povas esti proksimaj al la Blankgorĝa silvio (kiu siavice ne estas proksima al la Babilema silvio). Krome la inoj de Blankgorĝa silvio aspektas kiel trekolora azia dezertsilvio sed sen superokulaĵo. Se ne ŝajnas ke ĉiuj tiuj 3 taksonoj estas bazaj membroj de la genro.(Helbig 2001, Jønsson & Fjeldså 2006)
Ambaŭ seksoj estas preskaŭ identaj. Temas pri malgranda silvio kun sablokoloraj dorso kaj kapo, blankecaj al helsablokoloraj subaj partoj kaj flava okulo rimarkinda inter la sablokoloraj kapo kaj vizaĝo, grizeca brido kaj pli hela gorĝareo. Kiel ĉe siaj parencoj, ankaŭ tiu ĉi estas insektovora, sed ili manĝas ankaŭ berojn. La kanto estas distinga tintosono ofte dum averta flugo.
Tiu malgranda paserina birdo reproduktiĝas en duondezertoj kaj aliaj aridaj medioj, kie estu kelkaj arbustoj por nestumado. La nesto estas konstruata en malalta arbusto; la ino demetas 4-6 ovojn.
La Dezertsilvioj estas specioj de birdoj de la familio de Silviedoj kaj de ties plej tipa genro nome Sylvia aŭ silvioj, kiuj estas grizecaj aŭ grizecbrunaj insektovoruloj. Tiu grupo konsistas el du distingaj formoj. Tiu estis iam traktataj kiel subspecio, sed nun ricevas specifan statuson. Ili estas ankoraŭ iliaj plej proksimaj vivantaj parencoj unu de la alia kaj ties rilato al la aliaj tipaj silvioj ne estas klara. Ili povas esti proksimaj al la Blankgorĝa silvio (kiu siavice ne estas proksima al la Babilema silvio). Krome la inoj de Blankgorĝa silvio aspektas kiel trekolora azia dezertsilvio sed sen superokulaĵo. Se ne ŝajnas ke ĉiuj tiuj 3 taksonoj estas bazaj membroj de la genro.(Helbig 2001, Jønsson & Fjeldså 2006)
Afrika dezertsilvio, Sylvia deserti estas loĝantaj birdoj en nordokcidenta Afriko je la bordo de la Sahara Dezerto. Baze sablokolora Azia dezertsilvio, Sylvia nana reproduktiĝas en sudcentra moderklimata Azio. Tiu formo estas migranta, kiu vintrumas en plej nordorienta Afriko, Arabio kaj Barato. Estis iam kiel rara vaganto tiom okcidenten kiom ĝis Britio. Baze grizsablokoloraAmbaŭ seksoj estas preskaŭ identaj. Temas pri malgranda silvio kun sablokoloraj dorso kaj kapo, blankecaj al helsablokoloraj subaj partoj kaj flava okulo rimarkinda inter la sablokoloraj kapo kaj vizaĝo, grizeca brido kaj pli hela gorĝareo. Kiel ĉe siaj parencoj, ankaŭ tiu ĉi estas insektovora, sed ili manĝas ankaŭ berojn. La kanto estas distinga tintosono ofte dum averta flugo.
Tiu malgranda paserina birdo reproduktiĝas en duondezertoj kaj aliaj aridaj medioj, kie estu kelkaj arbustoj por nestumado. La nesto estas konstruata en malalta arbusto; la ino demetas 4-6 ovojn.
Kõrbe-põõsalind (Sylvia nana) on põõsalindlaste sugukonda kuuluv lind.
Eestis on ta eksikülaline.[1]
Kõrbe-põõsalind (Sylvia nana) on põõsalindlaste sugukonda kuuluv lind.
Eestis on ta eksikülaline.
Txinbo nanoa (Sylvia nana) Sylvia generoko animalia da. Hegaztien barruko Sylviidae familian sailkatua dago.
Txinbo nanoa (Sylvia nana) Sylvia generoko animalia da. Hegaztien barruko Sylviidae familian sailkatua dago.
Kääpiökerttu (Curruca nana) on pienikokoinen kerttuihin lukeutuva varpuslintu.
Linnun pituus on 11–12 cm, paino 10 g ja siipien kärkiväli 14–18 cm. Päältä ruskea ja alta valkea pikkulintu, joka liikkuu matalalla pensaikossa tai maassa. Pyrstön yläpinta on ruosteenruskea ja silmä keltainen.
Lähi-idästä Keski-Aasiaan, Pohjois-Afrikassa erillisesiintymiä. Tavattu Suomessa muutamia kertoja.
Puoliaavikot ja muut kuivat avomaat, missä vähäisiä pensaikkoja ja ruohomättäitä. Suomessa tavatut ovat viihtyneet rikkaruohostoissa ja pensaikoissa.
Pesä on matalalla pensaikossa tai ruohokasvillisuuden varassa. Se on ohuista oksista, ruohonkorsista ja lehdistä rakennettu paksuseinäinen malja, joka on vuorattu ohuilla korsilla ja juurilla. Munia on 4–5. Molemmat emot hautovat.
Hyönteissyöjä, syksymmällä vähäisessä määrin myös marjoja ja siemeniä.
Kääpiökerttu (Curruca nana) on pienikokoinen kerttuihin lukeutuva varpuslintu.
Āzijas tuksneša ķauķis jeb vienkārši tuksneša ķauķis[1] (Sylvia nana) ir maza auguma ķauķu dzimtas (Sylviidae) dziedātājputns, kas ligzdo Āzijas centrālajā un rietumu daļā, kā arī Eiropas pašos galējos austrumos, ziemo Āzijas dienvidrietumos un Āfrikas ziemeļaustrumos. Āzijas tuksneša ķauķim ģeogrāfisko variāciju nav.[2]
Tā tuvākais radinieks ir Sahāras ķauķis (Sylvia deserti), ar kuru kādreiz tika klasificēts kā viena suga.[3][4]
Āzijas tuksneša ķauķis ligzdo Āzijas dienvidrietumos un centrālajā daļā. Uzturas tuksnešos un pustuksnešos, no Volgas lejteces līdz Turkmenistānai un Irānas austrumiem, Mongolijas centrālajai daļai un Ķīnas ziemeļrietumiem. Ziemo Ziemeļāfrikas austrumos (galvenokārt gar Sarkano jūru), Arābijas pussalā ap Persijas līci, Irānā un Indijas ziemeļrietumos.[5]
Rudens migrācijas laikā ieklejo Eiropā, sasniedzot arī Lielbritāniju.
Āzijas tuksneša ķauķim Latvijā ir bijis viens novērojums, kad rudens migrācijas laikā ieceļojis un līdz ziemai izdzīvojis putns tika sastapts 2003. gada 30. decembrī Akmensragā.[5]
Āzijas tuksneša ķauķis ir maza auguma, kompakts ķauķis, otrs mazākais ģintī pēc Sahāras ķauķa. Ķermeņa garums ir 11,5—12,5 cm, spārnu plētums 14—17 cm, svars 7—10,5 g.[3][4][6][7]
Abi dzimumi izskatās līdzīgi. Mugurpuse gaiši pelēkbrūna vai smilšu brūna, spārni un aste rudi brūni. Astes ārējās lidspalvas baltas. Vēderpuse un pakakle gaišā smilšu krāsā, gandrīz baltas. Kājas gaiši dzeltenas, arī acis dzeltenas ar dzeltenu ādas gredzenu apkārt. Spārni un aste relatīvi īsi, knābis garš un smails, dzeltens ar tumšu galu. Jaunie putni līdzīgi pieaugušajiem, bet to pavēderes ir krēmīgāk dzeltenas, kopumā apspalvojums gaišāks.[3][4][8]
Āzijas tuksneša ķauķis uzturas tuksnešainās, atklātās vietās ar smilšainu vai mālainu augsni, reizēm arī akmeņainās vietās, mājojot zemos krūmos (saksaulos, tamariskos[8]) vai kuplākos zāļu ceros. Izvairās no kailām smilšu kāpām, izkaltušas, saplaisājušas augsnes un citām līdzīgām vietām, kas neuzrāda nekādas pazīmes par ūdens tuvumu.[7] Sastopams līdz 700 m virs jūras līmeņa. Migrācijas laikā uzturas mežmalās un krūmājos.[8]
Barojas galvenokārt ar kukaiņiem, arī augļiem un ogām. Barību meklē uz zemes zem krūmiem vai arī to apakšējos zaros.[3][7] Barību meklē, pārvietojoties ar īsiem, asiem lēcieniem, arī skrienot vai zemu lidojot starp krūmiem. Atrodoties uz vietas, paceļ asti un to vēdina.[3]
Āzijas tuksneša ķauķi ligzdošanas laikā ir teritoriāli, veido monogāmus pārus. Ligzdošanas sezona ir laikā no marta beigām vai aprīļa sākuāma līdz jūlijam. Ligzda atrodas zemos krūmos, līdz 110 cm augstumam no zemes. Tās pamatu vij tēviņš un tā ir daļa no riesta rituāla, pēc tam pāris kopīgi ligzdu pabeidz. Ligzda būvēta no zariņiem, zāles, lapām un zirnekļu tīkliem, no iekšpuses izklāta ar augu pūkām, spalvām un smalkiem zāļu stiebriņiem.[3][7][8] Dējumā 2—6 olas. Perē un par mazuļiem rūpējas abi vecāki. Inkubācijas perioda ilgums nav zināms. Jaunie putni izlido maija vidū vai jūnijā.[3][4][7][8] Iespējams, sezonā ir divi perējumi.[8]
Āzijas tuksneša ķauķis jeb vienkārši tuksneša ķauķis (Sylvia nana) ir maza auguma ķauķu dzimtas (Sylviidae) dziedātājputns, kas ligzdo Āzijas centrālajā un rietumu daļā, kā arī Eiropas pašos galējos austrumos, ziemo Āzijas dienvidrietumos un Āfrikas ziemeļaustrumos. Āzijas tuksneša ķauķim ģeogrāfisko variāciju nav.
Tā tuvākais radinieks ir Sahāras ķauķis (Sylvia deserti), ar kuru kādreiz tika klasificēts kā viena suga.
De woestijngrasmus (Sylvia nana) is een zangvogel uit de familie van zangers (Sylviidae).
Deze vogel heeft een lengte van ± 11,5 cm. Het is een bleke, zandkleurige vogel.
Deze soort komt voor in Afghanistan, Azerbeidzjan, Bahrein, China, Djibouti, Egypte, Eritrea, Ethiopië, Iran, Irak, Israël, Jordanië, Kazachstan, Koeweit, Mongolië, Oman, Qatar, Saoedi-Arabië, Somalië, Soedan, Syrië, Tadzjikistan, Tunesië, Turkmenistan, Verenigde Arabische Emiraten, Oezbekistan, en Jemen. Soms wordt het leefgebied ruimer gezien met Algerije, Libië, Mali, Mauritanië, Marokko, Niger, Westelijke Sahara en nu ook Nederland maar veel ornithologen zien de vogels daar, die een ruimtelijk afgescheiden populatie vormen, als een aparte soort, de Afrikaanse woestijngrasmus.
Op 12 november 2014 is de woestijngrasmus voor het eerst gesignaleerd in Nederland.[2]
Àutri nòm an piemontèis: ...
Costo artìcol a l'é mach në sboss. Da finì.
Da finì.
Da finì.
Sylvia nana
Multimedia w Wikimedia Commons Pokrzewka pustynna[3] (Curruca nana) – gatunek małego ptaka z rodziny pokrzewek (Sylviidae). Zwykle porusza się na ziemi.
Pokrzewka pustynna (Curruca nana) – gatunek małego ptaka z rodziny pokrzewek (Sylviidae). Zwykle porusza się na ziemi.
Występowanie W Europie sporadycznie, w Polsce w ogóle nie stwierdzona. Zamieszkuje południową cześć Azji Środkowej na suchych, kamienistych stepach oraz półpustyniach. Charakterystyka Nie występuje dymorfizm płciowy, a młode takie same jak dorosłe. Ogólnie dziób czarny, ale nasada żuchwy żółta, tak jak i oczy. Wierzch ciała, łącznie z głową, piaskowobrązowy, ale kantarek nieco jaśniejszy. Spód ciała brudnobiały. Pokrywy nadogonowe oraz sam ogon pomarańczowy, z białym brzegiem i czarniawym zakończeniem. Żółte nogi. Lotki i pokrywy skrzydłowe czarne albo ciemne, z pomarańczowymi obrzeżeniami. Wymiary długość ciała: 11,5 cmSilvia de deșert asiatică (Sylvia nana) este o pasăre migratoare din familia silviidelor, ordinul paseriformelor, răspândită în Asia Centrală, de la coastele nordice și estice ale Mării Caspice și nord-estul Iranului spre est până în centrul și sudul Mongoliei și nord-vestul Chinei. Iernează din nord-estul Africii și Arabia spre est până în nord-vestul Indiei. Este o specie monotipică. Apare accidental în România, unde a fost observată pentru prima dată în octombrie 1997 pe grindul Chituc. Preferă zonele de stepă deșertică și zonele semideșertice acoperite cu pelin, arbuști mici și iarbă, de obicei cele din terenurile nisipoase, mai rar pe soluri pietroase. Este o pasăre mică, având o lungime de 11,5 cm, între pitulice și vrabie, și o greutate de 7-10 grame. Sexele sunt asemănătoare. Capul și spatele sunt brun-cenușii; târtița și tectricele supracaudale brun-roșcate; gâtul, pieptul și abdomenul albicioase; laturile pieptului brun-cenușii. Aripile au remigele brunii cu margini nisipii. Coada cu rectricele laterale albe și rectricele mijlocii brun-închise. Are picioarele și ciocul gălbui, irisul galben și inelul ocular albicios. Se hrănește în principal cu nevertebrate: insecte mici și larvele lor, păianjeni. Consumă și boabe și semințe. Caută hrana în special pe pământ sau la înălțime mică în arbuști, ierburi și tufe mici. Este o specie monogamă, solitară și teritorială. Ponta este depusă de la sfârșitul lui februarie până în mai. Depune o singură pontă pe an, mai rar două. Masculul construiește câteva "cuiburi masculine"; cuibul în care este depusă ponta este finisat de mascul. Cuibul este făcut din tulpini de iarbă, ramuri mici și frunze și este căptușit în interior cu iarbă mai fină, fibre vegetale, pene și puf; el este amplasat la o înălțime de până la 110 cm deasupra pământului în tufișuri mici. Ponta constă din 4-6 ouă, incubația este asigurată de ambele sexe, mai ales de către femelă.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15]
Silvie de deșert asiatică (Sylvia nana) până nu demult era considerată conspecifică cu silvia de deșert africană (Sylvia deserti) dar în prezent este considerată monotipică. Subspecia propusă theresae (din Sind, în Pakistan) se încadrează în intervalul de variație individuală al speciei.
În trecut erau recunoscute 2 subspecii:
Este o silviidă mică și îndesată, cu coada destul de scurtă și aripi relativ scurte. Lungimea corpului 11,5 cm; greutatea 7-10, 6 g.
Sexele sunt asemănătoare. Subspecia nominată în penajul nupțial este brun-cenușie pe partea dorsală (partea superioară a capului și spatele), târtița și tectricele supracaudale de culoare distinctă brun-roșcat portocalie. Remigele aripii sunt brunii, cu marginile deschise nisipii, înguste pe remigele primare și late pe steagul extern al remigelor secundare. Remigele terțiare mijlocii sunt brun-roșcate, cu zona axială (centrală) negricioasă și marginile colorate vag de la nisipiu-cenușiu până la portocaliu-nisipiu; restul remigelor la mijloc sunt brun-negricioase, marginile lor formând o oglindă alară portocaliu-nisipie; tectricele supraalare cenușiu-brunii mărginite cu cenușiu-nisipiu; pana cea mai mare a alulei este negricioasă cu marginea îngustă nisipiu-albicioasă, marginea este mai lată pe pana mijlocie fiind cea mai lată pe cea mai mică pană. Desenul cozii este distinctiv, rectricea laterală în mare parte albă. Rectricea adiacentă cu centrul negricios, steagul extern cu o marginea albă lată, steagul intern cu marginea negricioasă lată și vârful albicios. T4 (rectricea a 4-a) este similară dar albul este redus pe steagul extern la o margine îngustă, vârful steagului intern alb; albul este și mai puțin extins pe T3 (rectricea a 3-a) și uneori pe T2; perechea mijlocie de rectrice brun-roșcat-portocalie cu zona centrală negricioasă și marginile înguste nisipii. Gâtul, pieptul și abdomenul albicioase, flancurile și regiunea anală galben-deschise, laturile pieptului brun-cenușii. Irisul galben strălucitor, inelul orbital galben șters cu pielea interioară negricioasă, inelul ocular albicios. Ciocul cu culmenul și vârful negricioase, marginea tăioasă a mandibulei superioare și cele trei pătrimi bazale ale mandibulei inferioare sunt palide, galben-roz. Picioarele gălbui.
Penajul postnupțial este la fel ca cel nupțial, dar cu partea superioară cenușie mai ștearsă și partea inferioară mai albă.
Juvenilul este foarte asemănător cu adultul în penajul nupțial, dar mai brun-gălbui deschis dedesubt, rectricele laterale au vârfurile și marginile palide cu o nuanță cremos-nisipie, mai puțin întinsă.
Subspecia deserti se aseamănă cu cea nominată, dar este mai albă dedesubt și mai brun-roșcat-nisipie (și vădit mai puțin cenușie) pe partea dorsală, cu târtița brun-roșcat-portocalie și tectricele supracaudale mai puțin contrastante, remigele terțiare mijlocii și rectricele centrale fără centre negricioase vădite, porțiunile centrale negricioase ale rectricelor T2-T4 mai mici, porțiunea negricioasă de pe vârful ciocului redusă sau absentă.
Cântă din interiorul covorului de iarbă sau din vârful arbuștilor, uneori de pe pământ sau în zborul nupțial. Cântecul constă dintr-un tril melodios destul de scurt (1-2 secunde), similar la ambele subspecii după compoziția generală, care de multe ori începe cu un huruit, urmat de un ciripit flautin care se termină cu o fluierătură. Ciripitul subspeciei nominate este mult mai stereotipat și mai puțin variat, un "krrrrrr-ti-ti-ti-ti-ti-ti-teu", iar cel al subspeciei deserti este mult mai colorat, mai puțin clar și mai puțin flautin decât cel al subspeciei nominate; cântecul este adesea emis la intervale destul de lungi, de 4-10 secunde.
Strigătul de contact obișnuit este un "krrrr" strident; dar și un "djjj-djjj-djjj" aspru, asemănător cu strigătul silviei de tufiș (Sylvia undata).
Subspecia nominată (Sylvia nana nana) preferă zonele de stepă deșertică și zonele semideșertice acoperite cu pelin (Artemisia), arbuști mici și iarbă, de obicei cele din terenuri nisipoase, mai rar de pe solurile pietroase; în cartierele de iernat preferă și zonele cu ueduri sau cele deschise cu arbori stufoși și răzleți de acacia (Acacia) și tufișuri, ca cele de ghirin (Suaeda), și cu vegetație halofitică joasă; în Pakistan este găsită și în câmpiile tidale mlăștinoase cu iarbă sărată (Salicornia) și tufișurile de caper (Capparis aphylla) din terenuri stâncoase.
Subspecia Sylvia nana deserti preferă deșerturilor nisipoase cu tufișuri de arbuști răzleți și iarbă și, în special, zonele cu pâlcuri dense de drin (Aristida pungens); se întâlnește și în stepă în apropiere de depresiuni aluvionare și, mai rar, în zone mai stâncoase cu vegetație răzleață de ex. cu chenopodiacee, nucularia (Nucularia perrini); până la 2000 m în sud-estul Algeriei (în Ahaggar).
Se hrănește predominant cu insecte mici, dar și cu semințe și boabe.
Printre nevertebratele consumate se numără fluturii (Lepidoptera) adulți și larvele lor, păianjenii (Araneae), hemipterele (Hemiptera), furnicile (din familia Formicidae) și gândacii (Coleoptera). În cartierele de iernat din Arabia Saudită, subspecia nominată consumă boabe de cătină arabică (Lycium shawii) și dispersează semințele; semințele au fost hrana principală găsită în conținutul stomacurilor în Arabia Saudită.
Caută hrana în special pe pământ sau la înălțime mică (la o distanță de 0-1 m deasupra solului); culege alimentele din arbuști, ierburi și tufe mici, sau le ciugulește direct de pe pământ sau printre rădăcini.
Urmează sfrânciocii (Lanius), sturzii flecăritori (Turdoides), prigoriile (Merops) și, în special, pietrarii (Oenanthe) pentru a înhăța insectele stârnite de ei și pentru a profita de avertizarea timpurie a prezenței răpitorilor; în cartierele de iernat din Israel, întovărășesc mai ales pietrarii de deșert (Oenanthe deserti).
Este o specie monogamă, solitară, cuibăritor teritorial. În zborul nupțial cu cântec, masculul se ridică la 5-20 m deasupra pământului și coboară într-o manieră asemănătoare cu cea de parașutare, cu ciocul și coada ridicată; efectuează și zboruri nupțiale mai orizontale aproape planând pe loc; când cântă de pe o ramură, de obicei își desface și parțial își ridică coada pentru a-și demonstra marginile și vârful ei albe.
Ponta este depusă începând cu sfârșitul lui aprilie în Turkmenistan (subspecia nominată). În Africa, subspecia deserti, depune ponta din ianuarie până la începutul lui martie în sudul arealului, unde probabil are două ponte pe an, și de la sfârșitul lui februarie (în special la sfârșitul lui martie) până în mai, rareori mai târziu, în nord, unde depune de regulă o singură pontă pe an.
Masculul construiește câteva "cuiburi masculine"; cuibul în care este depusă ponta este probabil finisat numai de mascul (subspecia nominată), din tulpini de iarbă, ramuri mici și frunze, căptușit în interior cu iarbă mai fină, fibre vegetale și puf, în Mongolia este adesea căptușit cu pene (probabil pentru a împiedica fluctuațiile de temperatură între zi și noapte); cuibul este mai adânc, mai mare și mai bine fixat decât cel al congenerilor și este amplasat la o înălțime de până la 110 cm deasupra pământului în tufișuri mici.
Ponta constă din 4-6 ouă (în medie 5) în Asia (subspecia nominată); 2-5 ouă (în medie 3) în Africa (subspecia deserti); incubația este asigurată de ambele sexe, mai ales de către femelă; nu există informații despre durata incubației și rămânerea puilor în cuib.
Subspecia deserti este sedentară sau parțial migratoare: probabil în principal sedentară sau întreprinde deplasări eratice în limitele arealului său din deșert; însă în nord este prezentă numai în timpul sezonului de reproducere, părăsește în mare parte regiunea Tafilalt din estul Marocului de la mijlocul lui iulie până la sfârșitul lui decembrie. Apariții accidentale au fost înregistrate în insulele Capului Verde, insulele Canare, Madeira, Spania continentală, Italia, Malta și Olanda.
Subspecia nominată este un migrant de lungă distanță, cu cartierele de iernat care se întind din nord-estul Africii și sudul Israelului spre est până în sudul și estul Iranului și nord-vestul Indiei. Părăsește locurile de cuibărit treptat din august până la începutul lui septembrie, plecând din Turkmenistan în cea mai mare parte în septembrie, și sunt înregistrate până la sfârșitul lui septembrie (Mongolia) sau începutul lui octombrie (vestul Tian-Șanului) sau până la sfârșitul lui octombrie (Kazahstan), rareori până în noiembrie; unii indivizi rămân în Turkmenistan și sud-estul Kazahstanului în iernile blânde, dar originea lor este necunoscută. Pasajul de toamnă are loc prin Iran și Afganistan; în Israel, migrează din a doua săptămână a lui octombrie până la sfârșitul lui noiembrie, în principal de la sfârșitul lui octombrie până la mijlocul lui noiembrie.
Primele apariții în cartierele de iernat au loc din în a doua jumătate a lui septembrie în nord-vestul Indiei și Pakistan, mijlocul lui august (Emiratele Arabe Unite) până în septembrie (Bahrain) în Golful Persic și din prima jumătate a lui septembrie în Africa, însă în cea mai mare parte a cartierelor de iernat nu este comină până la jumătatea sau sfârșitul lui octombrie, în Africa sosește mai ales în noiembrie.
Plecarea din cartierele de iernat are loc din februarie până la sfârșitul lunii aprilie, mai ales din martie până la mijlocul lui aprilie. Trece în pasajul de primăvară prin Israel de la jumătatea lui februarie până la sfârșitul lui aprilie, mai ales în a doua jumătate a lui martie, în Afganistan de la începutul lui martie până aproape la mijlocul lui aprilie, cu maximul în a doua jumătate a lui martie. Sosește în locurile de cuibărit de la sfârșitul lui martie în Turkmenistan, de la începutul până la sfârșitul lui aprilie pe coasta nordică a Mării Caspice și de la mijlocul lui aprilie până la începutul lui mai în Mongolia, masculii venind înaintea femelelor.
Apariții accidentale au fost înregistrate din vestul până în nord-vestul Europei, dar și în Bulgaria și România.
Specia nu este amenințată cu dispariția la nivel global.
Subspecia nominată este comună sau foarte comună în locurile adecvate de cuibărit și rară sau comună în cartierele de iernat; subspecia deserti este mai răspândită în unele locuri, dar destul de comună în habitatele preferate.
Estimările populației cuibăritoare lipsesc pentru cea mai mare parte a arealului. Subspecia nominată a fost estimată în 2000 la 1000-5000 de perechi cuibăritoare în Europa (toate în Rusia, la nordul Mării Caspice) și efectivul a rămas după câte se pare stabil în perioada 1970-2000; densitățile în teritoriile de reproducere din vestul Kazahstanului sunt mari, cu masculi cântători aflați la o distanță de 50-60 m unul de celălalt și 2,3 păsări/10 km în arbuștii de saxauli (Haloxylon) din platoul Ustiurt (la sud-vest de marea Aral) și 10,4 perechi/10 km în regiunea caspică rusă.
În cartierele de iernat, subspecia nominată este neobișnuită în sud-estul Egiptului și de-a lungul coastei sudaneze a Mării Roșii, dar destul de frecventă în interiorul Sudanului în apropiere de Khartoum, numărul exemplarelor probabil fluctuează de la un an la altul. Destul de comună în habitatele preferate din Eritreea și nordul Somaliei; în Israel și Sinai au fost estimați 200-400 de indivizi în anii 1980 (dar numărul fluctuează). Comună sau destul de comună în deșerturile arabice, comună și în unele locuri din Pakistan și din nord-vestul Indiei.
Fluctuațiile anuale ale numărului exemplarelor care iernează reflectă probabil variațiile condițiilor meteorologice în locurile de cuibărit și perioadele de secetă din cartierele de iernat. În sud-estul Peninsulei Sinai, suprapășunatul cauzat de caprele beduine și secetă continuă a distrus un habitat adecvat la începutul anilor 1980. Habitatul arbustiv disponibil din valea Arava (sudul Israelului) este amenințat de intensificarea agriculturii.
.jpg)
.jpg)
|access-date= (ajutor) Silvia de deșert asiatică (Sylvia nana) este o pasăre migratoare din familia silviidelor, ordinul paseriformelor, răspândită în Asia Centrală, de la coastele nordice și estice ale Mării Caspice și nord-estul Iranului spre est până în centrul și sudul Mongoliei și nord-vestul Chinei. Iernează din nord-estul Africii și Arabia spre est până în nord-vestul Indiei. Este o specie monotipică. Apare accidental în România, unde a fost observată pentru prima dată în octombrie 1997 pe grindul Chituc. Preferă zonele de stepă deșertică și zonele semideșertice acoperite cu pelin, arbuști mici și iarbă, de obicei cele din terenurile nisipoase, mai rar pe soluri pietroase. Este o pasăre mică, având o lungime de 11,5 cm, între pitulice și vrabie, și o greutate de 7-10 grame. Sexele sunt asemănătoare. Capul și spatele sunt brun-cenușii; târtița și tectricele supracaudale brun-roșcate; gâtul, pieptul și abdomenul albicioase; laturile pieptului brun-cenușii. Aripile au remigele brunii cu margini nisipii. Coada cu rectricele laterale albe și rectricele mijlocii brun-închise. Are picioarele și ciocul gălbui, irisul galben și inelul ocular albicios. Se hrănește în principal cu nevertebrate: insecte mici și larvele lor, păianjeni. Consumă și boabe și semințe. Caută hrana în special pe pământ sau la înălțime mică în arbuști, ierburi și tufe mici. Este o specie monogamă, solitară și teritorială. Ponta este depusă de la sfârșitul lui februarie până în mai. Depune o singură pontă pe an, mai rar două. Masculul construiește câteva "cuiburi masculine"; cuibul în care este depusă ponta este finisat de mascul. Cuibul este făcut din tulpini de iarbă, ramuri mici și frunze și este căptușit în interior cu iarbă mai fină, fibre vegetale, pene și puf; el este amplasat la o înălțime de până la 110 cm deasupra pământului în tufișuri mici. Ponta constă din 4-6 ouă, incubația este asigurată de ambele sexe, mai ales de către femelă.
Ökensångare[2] (Sylvia nana) är en tätting som tillhör släkte Sylvia i familjen sylvior (Sylviidae).[3]
Ökensångare är en liten sångare, som mäter 11,5-12,5 cm, med ljust sandfärgad ovansida och huvud, vitaktig undersida och ljust gul iris. Könen är lika och arten påminner om en liten törnsångarhona utan ljust tygelstreck men med ljust öga och ljusa ben.[4] Dess sång är distinkt och framförs ofta i sångflykt.
Ökensångaren är en flyttfågel som häckar i det tempererade delarna av södra Centralasien, från Kaspiska havet till Mongoliet och västra Kina. Den övervintrar från allra nordöstligaste Afrika, över Arabiska halvön och till Indien.[5] Den är en sällsynt gäst i Västeuropa men har observerats så långt västerut som Storbritannien som, tillsammans med Sverige och Finland är de länder i Västeuropa där den observerats flest gånger.[6]
Ökensångaren beskrevs taxonomiskt första gången 1833 av Wilhelm Hemprich & Christian Ehrenberg under det vetenskapliga namnet Curruca nana. Typspecimentet härstammar från södra El Tor på Sinaihalvön.
Den är mycket närbesläktad med saharasångare (Sylvia deserti) som tidigare behandlades som underart till ökensångare. Dessa båda arters släktskap med övriga sångare är oklar men de kan vara närmst besläktade med törnsångare. Törnsångarhonor påminner mycket om en kraftigt färgad ökensångare minus det ljusa tygelstrecket genom ögat. Studier visar hur som helst att alla dessa tre taxa är basala medlemmar av släktet Sylvia.[7][8] Ökensångaren är en monotypisk art och delas inte upp i några underarter.[6]
DNA-studier visar att typarten för släktet Sylvia, trädgårdssångare (S. borin) samt även svarthätta S. atricapilla) står närmare några afrikanska arter i andra släkten än med övriga Sylvia-arter.[9] Det medför att antingen expanderas Sylvia eller så förs ökensångaren med släktingar till ett annat släkte, Curruca.[10]
Ökensångaren lever i sandig eller stenig halvöken, med sparsam vegetation. Den befinner sig ofta på marken där den rastlöst kilar på marken och den har en besynnerlig vana att hålla sig i närheten av ökenstenskvättor.[4] Den är en insektsätare men livnär sig även på bär. Den placerar sitt bo i anslutning till låga buskage och den lägger i genomsnitt 4-5 ägg, men kullar med 6 ägg har observerats.[6] Efter att ägen kläckts tar båda föräldrar hand om ungarna.[6]
Arten har ett stort utbredningsområde och en stor population med stabil utveckling och tros inte vara utsatt för något substantiellt hot.[1] Utifrån dessa kriterier kategoriserar internationella naturvårdsunionen IUCN arten som livskraftig (LC).[1]
Wikimedia Commons har media som rör ökensångare.
Çöl ötleğeni (Sylvia nana), ötleğengiller (Sylvidae) familyasından bir ötleğen türü.
Her iki cins de benzer görünümdedir. Kum rengi sırt ve başa, beyazımsı alt kısımlara ve sarı bir göze sahiplerdir. Akrabaları gibi böcekçillerdir, fakat dağ meyveleriyle de beslenirler.
Ötüşleri, ayırt edici, zil sesi gibi ve özellikle uçuşları sırasındadır.
Bu küçük ötücü kuşlar yarı kurak alanlarda bulunurlar. Kısa çalılar üzerine yaptıkları yuvalarına 4-6 yumurta bırakırlar.
Ötücü kuşlar ile ilgili bu madde bir taslaktır. Madde içeriğini geliştirerek Vikipedi'ye katkıda bulunabilirsiniz. Çöl ötleğeni (Sylvia nana), ötleğengiller (Sylvidae) familyasından bir ötleğen türü.
Sylvia nana là một loài chim trong họ Sylviidae.[1]
Пусты́нная сла́вка[1] (лат. Sylvia nana) — птица семейства славковых (лат. Sylviidae).
Небольшая подвижная птица мельче воробья. Длина тела составляет от 11,5 до 12,5 см. Окраска верхней стороны тела светлая, желтовато-серая, нижняя сторона тела охристо-белая, по бокам хвоста имеются белые полоски. Радужина жёлтая, ноги светлого, жёлто-коричневого цвета. Клюв тонкий, желтоватого цвета. Половой диморфизм не выражен.
Вид распространён в северо-западной Африке и Азии. Населяют кустарниковые заросли и саксаульники в пустыне. Перелётная птица. Издают негромкое трещание. Песня звонкая, звуки напоминают «тири-тирю-тю-тю-тюю».
Гнездится в полупустынях на западе Северной Африки и в степях севернее Каспийского моря. Гнёзда вьёт на кустах. В кладке обычно 4—5 белых с буроватыми крапинками яиц.
漠地林莺（学名：Sylvia nana）为鶲科莺属的鸟类，體長約 11 公分。该物种的模式产地在埃及。[2]
.jpg){kind=small}
这是一篇與雀形目相關的小作品。你可以通过编辑或修订扩充其内容。 
