dcsimg

Arnică ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Arnica (Arnica montana L.) este o specie de plante din genul Arnica, familia Asteraceae (Compositae),[1][2] ce crește în regiunile de munte, împodobind pășunile cu florile ei galbene-aurii. Poporul o mai numește podbal de munte, carul-pădurilor, cujdă sau carul-zânelor. De la această plantă se folosesc florile - flores arnicae - mai rar planta întreagă și chiar rădăcina.[3] Începând cu secolul al VI-lea, a fost utilizată pentru proprietățile sale calmante în America de Nord, Germania și Rusia.[4] Ele conțin ulei volatil, colina, alcooli triterpenici, substanțe colorante de natură carotinoidică. Din florile acestei plante se prepară un ceai care se folosește sub formă de gargară în laringită.[4]

Mai ales din florile de arnică se prepară o tinctură care, diluată cu apă, în proporție de 10-20 g la 100 g apă, se utilizează ca pansament, antiseptic și cicatrizant al rănilor. În amestec cu apă de plumb această tinctură are proprietatea de a decongestiona umflăturile și loviturile. La un litru de apă de plumb se pun 100 g tinctură, cu care se fac comprese ce se aplică pe locurile umflate sau lovite. Infuzia 4%, sub formă de comprese, înviorează tenurile palide. Cu avizul medicului se pot folosi intern, ca stimulent nervin, 25-50 picături de tinctură (care se procură de la farmacie), dimineața și seara, în amestec cu apă îndulcită, cu zahăr sau ceai. În general, nu se recomandă a se lua intern, deoarece provoacă gastro-enterite, ridică tensiunea arterială, iar în cantități prea mari, paralizează centrii nervoși.

Răspândire

 src=
Arnica montana

Arnica este răspândită în Europa, Asia și în zonele temperate ale Americii de Nord. Există circa opt varietăți ale plantei. Cresc de regulă în sol nisipos și pietros în zone deluroase, dar și pe pajiștile muntoase cu mult soare, dar până la o altitudine maximă de 2500 de metri.[3]

Denumiri

Arnica montana este denumirea științifică a plantei, dar planta are și o multitudine de denumiri populare ca: podbal de munte, carul pădurilor, cujda, ciuda, iarba soarelui, carul zânelor și roit.[3]

Caracteristici

 src=
Arnica montana

Planta este formata dintr-o tulpină aeriană simplă de 10–40 cm pe care sunt dispuse opus frunzele și ramurile. Tulpina se termină cu o inflorescență de culoare galben-portocalie de 4–6 cm, mijlocul având o tentă cenușie. Florile sunt înconjurate pe margini de peri aspri și lucioși. De la plantă se recoltează florile care se folosesc la prepararea uleiurilor, tincturilor și unguentelor. Fructele sunt achene păroase cu papus.[1]

Indicații terapeutice

Indicațiile terapeutice pentru utilizare arnicăi sunt fracturile, contuziile, entorsele, rănile, ulcerul varicos, accidentele vasculare, semiparezele, deficiențele imunitare, insomniile, stări de teamă, palpitațiile cardiace, cancerul de piele cu leziuni întinse, tumorile abdominale, angina pectorală și ischemia cardiacă.[4]

Referințe

  1. ^ a b L. Popovici, C. Moruzi- Atlas Botanic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973, pag. 23; În mod oficial, familia de care aparține arnica este Compositae.
  2. ^ Compositae nu este un nume acceptat de ITIS, fiind recunoscut numai ca sinonim pentru Asteraceae.
  3. ^ a b c Arnica, plantă medicinală, descriere și răspândire. Accesat pe 12 februarie 2013.
  4. ^ a b c Arnica: Planta tămăduitoare din munți. Accesat pe 12 februarie 2013.

Legături externe

Identificare externă pentru
Arnica montana NCBI 436207 ITIS 505925 EOL 482128 uBio 476701 Vedeți și clasificarea de la Wikispecii


v d m
Plante medicinale (Listă) Specii
AbiuAbrus precatoriusAglicăAcacia catechuAcacia senegalAcokanthera abyssinicaAconitum feroxAconitum napellusAfinAgrișAlbăstreaAloe veraAmăralaAnasonAnemone ranunculoidesAngelicăAnghinareArborele de cacaoArmurariuArnicaArnicăBambusBrad argintiuBrustureBrândușă de toamnăBusuiocCapereCartofCătină albăCerențelChimenChimionCicoareCimbrișor de câmpCiuboțica cuculuiCiulinCiumăfaieCoacăz roșuCoada-caluluiCoada șoriceluluiCoada raculuiCoriandruCrețișoarăCrețușcăCrușinCurcumaCânepă indianăCălinCătină de garduriDafinDracilăDumbravnicEfedraFecioricăFeniculFloarea patimilorGălbeneleGențianăGhimbirGhimpeGhințură (galbenă) • HameiHasmațuchiIarbă mareIederăIenupărInIpcărigeaIsopIzmă bunăJneapănLavandulaLemn dulceLiliacLimba cerbuluiLimba mieluluiLumânăricăMandragorăMăceșMaghiranMăselarițăMătrăgunăMerișorMurMușchi de piatrăMușețelMuștar albMuștar negruNalbă mareObligeanăOsul iepureluiPanseluțăPapayaPăpădiePătlaginăPătlăgeaua roșiePătrunjelPiper de baltăPirPlămânăricăPăducelPelinPodbalPopilnicPorumbarRăchitanRăcovinăRoibaRoinițăRostopascăRozmarinRoșcovRușcuță de primăvarăSalvieSăpunărițăScai vânătSchindufSchinelSoc (negru)SpilcuțăSunătoareSulfinăȘovârfTagetesTalpa gâștiiTătăneasăTeiTraista-ciobanuluiȚintaurăTrei-frați-pătațiTroscotTurița mareUngurașUrzicăUrzică moartă albăValerianăVentrilicăViolaViță de vieVolburăVâsc europeanZămoșiță
Floare de gălbenele

Wikipedia book Carte · Categorie Categorie · Portal Portal · WikiProject WikiProiect
license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO

Arnică: Brief Summary ( Romanian; Moldavian; Moldovan )

provided by wikipedia RO

Arnica (Arnica montana L.) este o specie de plante din genul Arnica, familia Asteraceae (Compositae), ce crește în regiunile de munte, împodobind pășunile cu florile ei galbene-aurii. Poporul o mai numește podbal de munte, carul-pădurilor, cujdă sau carul-zânelor. De la această plantă se folosesc florile - flores arnicae - mai rar planta întreagă și chiar rădăcina. Începând cu secolul al VI-lea, a fost utilizată pentru proprietățile sale calmante în America de Nord, Germania și Rusia. Ele conțin ulei volatil, colina, alcooli triterpenici, substanțe colorante de natură carotinoidică. Din florile acestei plante se prepară un ceai care se folosește sub formă de gargară în laringită.

Mai ales din florile de arnică se prepară o tinctură care, diluată cu apă, în proporție de 10-20 g la 100 g apă, se utilizează ca pansament, antiseptic și cicatrizant al rănilor. În amestec cu apă de plumb această tinctură are proprietatea de a decongestiona umflăturile și loviturile. La un litru de apă de plumb se pun 100 g tinctură, cu care se fac comprese ce se aplică pe locurile umflate sau lovite. Infuzia 4%, sub formă de comprese, înviorează tenurile palide. Cu avizul medicului se pot folosi intern, ca stimulent nervin, 25-50 picături de tinctură (care se procură de la farmacie), dimineața și seara, în amestec cu apă îndulcită, cu zahăr sau ceai. În general, nu se recomandă a se lua intern, deoarece provoacă gastro-enterite, ridică tensiunea arterială, iar în cantități prea mari, paralizează centrii nervoși.

license
cc-by-sa-3.0
copyright
Wikipedia autori și editori
original
visit source
partner site
wikipedia RO